3 accesorii de care ai nevoie daca detii o masina

Salutare! Bine v-am regăsit la un nou articol! Tema de astăzi se adresează în principal celor care dețin o mașină sau își doresc să achiziționeze una în viitor. Așa cum probabil știți deja mașina este unul dintre cele mai importante mijloace de transport, mai ales că el nu presupune un program fix. Cei care petrec mai multe ore pe drum știu deja că fără anumite accesorii mersul cu mașina ar putea fi un adevarat chin. Mai jos vă prezint 3 accesorii pe care eu le consider foarte importante pentru mașinile personale.

1. Încărcător și suport pentru telefon

De foarte multe ori cozile de mașini se pot transforma în adevărate ore pierdute, mai ales dacă în fața noastră a avut loc un accident. În acest timp cei mai mulți dintre noi vom pierde timpul pe internet ceea ce poate duce la descărcarea telefonului. Pentru a putea scăpa de această problemă nu trebuie decât să cumpărăm un încărcător auto. Așa cum probabil știți există mii de accidente anuale care se datorează telefonului, fie că șoferului i-a scăpat telefonul din mână și cât s-a aplecat după el a pierdut controlul volanului, fie că a încercat să scrie mesaje în timpul mersului sau alte situații. Toate acestea pot fi prevenite cu un suport pentru telefon, în acest fel șoferul nu va mai avea tendința de a accesa telefonul în timpul mersului.

2. Modulator FM 

Trebuie să recunoaștem că mersul cu mașina nu este la fel de plăcut dacă pe fundal nu se aud melodiile noastre preferate. Pentru a putea face acest lucru posibil trebuie să achiziționăm un modulator FM, iar dacă vrem să ascultăm muzica de pe telefon atunci trebuie să optăm pentru un modulator FM Bluetooth. Din doar câteva comenzi vom putea asculta fix ce ne dorim no, iar folosindu-ne de slotul USB telefonul nu se va descărca niciodată. Nu uitați că puteți oricând să ascultați melodii la modulator cu ajutorul unui card de date sau a unui stick cu muzică.

3. Scaun pentru copil

Tot mai multe accidente au loc din cauza faptului că părinții nu au un scaun pentru cei mici, un amănunt atât de simplu poate face diferența dintre un dezastru și câteva răni. Durează doar câteva minute să comanzi un astfel de scaun, iar instalarea lui este la fel de ușoară, dar măcar în acest fel vei ști că cel mic este în siguranță. Nu uitați că de obicei copiii sunt foarte imprevizibili și se pot răni foarte ușor, mai ales când nu este un adult foarte aproape de ei.

Acestea sunt doar câteva dintre accesoriile care nu ar trebui să lipsească din mașina noastră. Voi de ce accesorii nu vă puteți despărți atunci când plecați la drum cu mașina personală?

 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Action Codes